România, la coada Europei la cel mai rușinos subiect. Așa înțelegi nivelul de sărăcie de pe meleaguri mioritice
Percepția generală vizavi de nivelul de sărăcie din România era oricum extrapolată de mulți ani. Acum, aceleași probleme finaciare ale românilor sunt puse în contextul vacanțelor la care cei mai mulți români doar visează.
Aproximativ șase din zece români nu se bucură de confortul financiar necesar pentru a efectua un sejur de 7 zile pe an oriunde pe mapamond, sub formă de concediu, inclusiv în România. În mod previzibil, acesta este cel mai mare și îngrijorător procent de pe teritoriul Uniunii Europene. Îngrijorătoare sunt și procentele din țări predominant turistice, precum Grecia, Croația, Bulgaria, Italia, Cipru și Portugalia. Cu toate acestea, nicăieri nu este mai grav ca în România.
Românii și concediile
Luna august este marcată de vacanțe de orice fel, iar oamenii părăsesc orașul în care își desfășoară în mod uzual activitatea. Acesta este și motivul pentru care în București, de exemplu, scade radical traficul în luna lui Cuptor. Din păcate, confortul financiar al bucureștenilor este absolut irelevant în context național. Oamenii din capitală sunt excepția de la regulă, în timp ce 60% dintre români nu merg nicăieri în concediu.
România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană când vine vorba de disponibilitatea financiară pentru vacanțe. Pe locul doi se află Grecia, dar la distanță foarte mare comparativ cu nivelul de sărăcie de la noi, puțin sub 50% dintre greci sunt nevoiți să stea acasă în concediu. Singurii care se află într-o situația similară cu a noastră sunt turcii, dar aceștia nu se află în UE și au fost îngropați în ultimii ani de o criză financiară fără precedent, cu o inflație galopantă. Până și Serbia se află într-o situație semnificativ mai roz decât a noastră.
Țări unde cu puțin peste 40% din cetățeni nu-și permit tradiționalul sejur de 7 zile sunt Croația, Bulgaria și Ungaria, în timp ce Italia, Cipru și Portugalia sunt cu puțin sub acest reper, conform Profit.ro. Pentru a înțelege și mai bine situația problematică a românilor, merită să ai în vedere că media europeană pe acest subiect este mai mică de 30%, la acest prag aflându-se Polonia, Irlanda și Germania.
În Danemarca, una dintre cele mai fericite țări din lume, doar 10% dintre persoane nu-și permit efectuarea unui sejur de 7 zile, la fel ca în Olanda, Austria, Luxemburg și Finlanda. Suedia este chiar mai jos de respectiva cifră.